CENTER FOR MUSIC AND TRANSDISCIPLINARY RESEARCH
CAPITOLUL I. Dispoziţii generale. Scop
Art. 1. Denumirea centrului este CENTRUL DE CERCETARE MUZICALĂ ȘI TRANSDISCIPLINARĂ, denumire reprezentată în continuare prin acronimul CCMT.
Art. 2. CCMT se organizează şi funcţionează în concordanţă cu prevederile actelor normative şi regulamentelor instituţionale cât şi în concordanţă cu prevederile prezentului Statut.
Art. 3. CCMT este o structură autonomă, fără personalitate juridică, cu profil profesional, ştiinţific şi educaţional, care se înfiinţează, se organizează sau se desfiinţează prin hotărâre a Senatului UVT la propunerea Consiliului de Administraţie UVT.
Art. 4. Sediul CCMT se află în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Muzică și Teatru, Piața Libertății 1, Timișoara 300077.
Art. 5. Durata de funcţionare a CCMT este nedeterminată.
Art. 6. Viziunea CCMT se aliniază promovării unor direcții calitative de cercetare în domeniile consacrate (artele spectacolului în general, muzică și teatru în particular) și transdisciplinare, propunerii de direcții noi de cercetare în domenii puțin sau deloc explorate, alinierii cu standardele internaționale de rigoare, eficiență și relevanță în munca de cercetare la nivel internațional, cât și implicării directe a studenților în munca de cercetare cu scopul de a pregăti următoarea generație de cercetători în domeniile specifice.
Art. 7. Scopul principal al CCMT constă în inițierea, realizarea, finanțarea și susținerea de proiecte de cercetare, studii, experimente și producții cu caracter specific muncii de cercetare în domeniile muzicale, teatrale, și transdisciplinare.
Activitățile specifice de cercetare sunt definite conform Anexelor la Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6.129/2016 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calităţii de conducător de doctorat şi a atestatului de abilitare din 20.12.2016, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 123bis din 15 februarie 2017, intrată în vigoare de la 15 februarie 2017.
CAPITOLUL II. Direcții de cercetare
Art. 8. Activitățile CCMT sunt gestionate în virtutea unor orientări generale care guvernează adoptarea și susținerea proiectele de cercetare. Aceste orientări sunt exprimate în:
Art. 9. Direcțiile de cercetare CCMT sunt orientate pe domenii cum ar fi:
CAPITOLUL III. Resurse materiale și resurse umane
Art. 10. CCMT nu deține un patrimoniu la momentul înfinţării sale.
Art. 11. Patrimoniul centrului va fi format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor apărute ca urmare a desfăşurării activităţii acestuia, în conformitate cu prevederile legale şi regulamentelor UVT.
Art. 12. Patrimoniul se va dezvolta progresiv în urma activităţilor desfăşurate în cadrul proiectelor privind acţiunile suport şi complementare, derulate cu finanţare proprie, naţională şi internaţională, precum şi prin achiziţii din venituri proprii, prin donaţii, prin sponsorizări, acesta fiind inventariat şi înregistrat în evidenţe de baza materială conform procedurilor legale din universitate.
Art. 13. Universitatea de Vest din Timişoara asigură utilizarea bazei materiale şi prin calitatea sa de persoană juridică, asigură facilităţi de ordin tehnic, economic şi juridic.
Art. 14. CCMT are dreptul de folosinţă asupra echipamentelor şi instalaţiilor precum şi a altor bunuri achiziţionate prin programele de cercetare proprii, pe toată durata existenţei sale, acestea făcând parte din patrimoniul Universităţii de Vest din Timişoara (cu excepţia echipamentelor aflate în custodie).
Art. 15. Baza materială pentru desfăşurarea activităţilor de cercetare ştiinţifică şi creaţie artistică CCMT este constituită din infrastructura FMT și UVT materializată în laboratoare şi alte facilităţi similare, săli de spectacol şi expoziţie, amfiteatre şi săli şi ateliere de studiu şi producţie, biblioteca, tipografia și facilităţile IT.
Art. 16. Acolo unde nu sunt precizate reglementări specifice, utilizarea bazei materiale este gratuită sau se acoperă numai acele cheltuieli curente aferente utilizării acelui segment constitutiv al bazei materiale.
Art. 17. Cercetarea ştiinţifică şi creaţia artistică din CCMT beneficiază gratuit de serviciile întregii reţele de informare şi documentare a Universităţii.
Art. 18. CCMT are o organigramă proprie.
Art. 19. Membri CCMT
Art. 20. Membrii CCMT se împart în următoarele categorii:
Art. 21. Membrii fondatori sunt persoanele implicate în procesul de creare a centrului, cu sau fără funcție administrativă.
Art. 22. Membrii Consiliului Academic sunt persoane cu prestigiu și contribuții semnificative în câmpurile de cercetare CCMT. Invitațiile de participare în consiliul academic sunt propuse și votate în ședințele administrative CCMT.
Art. 23. Membrii onorifici sunt persoane a căror prestigiu ca cercetători sau a căror contribuții în câmpurile de cercetare CCMT sunt importante prin afiliație pentru imaginea centrului. Calitatea de membru onorific poate de asemenea să fie extinsă în cazuri speciale unei persoane care susține activitățile CCMT în mod consistent și semnificativ (financiar, patrimoniu, etc.). Membrii onorifici pot fi invitați printr-un protocol oficial să accepte afiliația cu CCMT și/sau să facă parte din consiliul academic. Protocolul oficial pentru extinderea unei invitații de afiliere onorifică este instituit de CCMT în ședință administrativă. Invitațiile de afiliere onorifică sunt propuse și votate în ședință administrativă CCMT.
Art. 24. Membrii activi sunt persoanele implicate activ în activitățile de organizare, administrare și cercetare CCMT, cu sau fără funcție administrativă.
Art. 25. Membri delegați sunt persoane cu răspundere administrativă temporară. Aceste persoane pot să nu fie membri CCMT iar sarcinile acestora cât și durata în timp a acestor sarcini sunt propuse și votate în prealabil în ședință administrativă CCMT. În general, membri delegați servesc ca substitut spokesperson pen tru CCMT când și dacă se consideră necesar.
Art. 26. Membrii GRS (Grupul de Referenzi Științifici) reprezintă lectoratul științific al revistei CCMT, însărcinați cu controlul calitativ și recomandările de revizie și/sau publicare ale articolelor avansate spre publicare. Calitatea de membru GSR și liniiile directoare ale activității membrilor GSR este validată printr-un protocol CCMT votat și adoptat în ședință administrativă CCMT.
Art. 27. Membri cotizanți: Activitățile CCMT pot fi susținute prin colectarea unei cotizații semestriale sau anuale colectată de la membrii CCMT în virtutea unui protocol votat și adoptat în ședință administrativă CCMT.
Art. 28. Drepturile membrilor CCMT sunt următoarele:
Art. 29. Obligaţiile membrilor CCMT sunt următoarele:
Art. 30. Pentru cazurile de încălcare a dispozitiilor Statutului sau a realizării cu superficialitate a lucrărilor, se aplică dispoziţiile legale privind atragarea răspunderii civile contractuale sau răspunderii civile delictuale, după caz.
CAPITOLUL IV. Finanţarea. Bugetul de venituri şi cheltuieli al centrului
Art. 31. CCMT funcţionează în regim de autofinanţare, corespunzătoare activităţilor desfăşurate pe baze contractuale, cu respectarea legislaţiei în vigoare, precum şi din donaţii şi sponsorizări, după cum urmează:
Art. 32. Accesul la folosirea resurselor materiale şi umane al CCMT este posibil pentru utilizatori externi prin plata unor taxe propuse de Consiliul CCMT si aprobate de conducerea UVT.
Art. 33. Utilizarea resurselor. Resursele atrase sunt destinate să asigure:
Art. 34. În vederea participării la proiecte de cercetare şi proiecte interne şi internaţionale de anvergură, CCMT poate colabora cu alte centre de cercetare similare din ţară sau străinătate respectiv alte instituţii, societăţi comerciale sau organizaţii, în condiţiile legii şi celorlalte reglementări în vigoare.
Art. 35. Pentru realizarea programelor de cercetare la care există finanţare, pe perioada desfăşurării programelor, pot participa şi alte cadre didactice sau/şi cercetători, studenţi masteranzi, doctoranzi, din UVT, din alte centre universitare şi de cercetare, precum şi cercetători din instituţiile cu care s-au încheiat parteneriate.
Art. 36. Gestiunea economico-financiară
Gestiunea economico-financiară a Centrului de cercetare se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare. Consiliul CCMT poate propune remunerarea pentru persoanele care asigură gestiunea economică şi financiară a centrului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi condiţionat de existenţa şi alocarea resurselor financiare ale centrului.
CAPITOLUL V. Structura CCMT
Art. 37. CCMT funcționează în cadrul Facultății de Muzică și Teatru. Activitatea de cercetare științifică în cadrul CCMT este coordonată de către Departamentul de Cercetare și Creație Universitară de pe lângă prorectoratul de resort care funcționează pe durata mandatului senatului cu respectarea prevederilor legale.
Art. 38. Consiliul CCMT reprezintă organul de conducere al CCMT. Componenţa Consiliului este inițial compusă din membrii fondatori CCMT.
Art. 39. Consiliul de administrație CCMT propune și alege prin majoritate de voturi directorul CCMT.
Art. 40. Consiliul de administrație CCMT se reuneşte în sesiuni ordinare o dată pe semestru şi în sesiuni extraordinare, la convocarea directorului centrului sau a majorităţii simple a CCMT, conducerea operativă fiind asigurată de către director.
Art. 41. Activitățile CCMT sunt coordonate de către membrii activi ai centrului și/sau de membri delegați cu o răspundere temporară, administrativă sau de altă natură (ex. organizatorică, membru comisie științifică, parteneriat pentru cercetare, etc.), în baza unor hotărâri ale consiliului CCMT aprobată în ședință administrativă.
Art. 42. Membrii CCMT sunt după cum urmează:
a. Director centru
b. Membri cu funcție administrativă (Consiliu)
c. Membri fără funcție administrativă
Art. 43. Calitatea de membru CCMT este gestionată după un protocol adoptat și votat în ședința Consiliului CCMT.
Art. 44. Atribuţiile Consiliului CCMT. Consiliul CCMT este investit cu toate drepturile necesare pentru a putea lua decizii respectând legislaţia şi prevedeile regulamentelor universitare:
Art. 45. Administrarea CCMT. Activitatea centrului de cercetare se organizează şi se realizează în conformitate cu Hotărârile Consiliului CCMT
Art. 46. Conducerea operativă a CCMT este asigurată de Directorul Centrului.
Art. 47. Atribuţiile Directorului CCMT cuprind următoarele:
CAPITOLUL VI. Activitatea CCMT
Art. 48. Activitatea CCMT se desfășoară atât anual și semestrial, cât și în funcție de durata proiectelor inițiate în cadrul CCMT.
Art. 49. Proiectele CCMT se desfășoară pe baza unui protocol standard stabilit și aprobat în ședință administrativă.
Art. 50. Implicarea studenților în activitățile CCMT (ex. practică artistică, internship/stagiu, secretariat, etc.) se face în baza unor programe și protocoale specifice votate și adoptate în ședință administrativă CCMT.
Art. 51. Vizibilitatea locală, națională și internațională
Art. 52. Publicații și mediatizare.
CCMT are ca scop crearea de oportunități pentru comunicarea rezultatelor activităților de cercetare CCMT în următoarele maniere:
Art. 53. Colaborarea cu Școala Doctorală se face în virtutea unui protocol CCMT adoptat și votat de în ședință administrativă.
Art. 54. Revista CCMT funcționează după un protocol adoptat și votat de CCMT în ședință administrativă.
Art. 55. Publicarea de cărți, recenzii și alte materiale de cercetare poate fi făcută de CCMT atât în revista proprie cât și la alte foruri editoriale care prezintă interes strategic pentru CCMT (ex. prin afiliere).
Art. 56. Website-ul CCMT conține date relevante despre CCMT și activitățile de cercetare, arhiva revistei CCMT și alte materiale specifice.
Art. 57. Sesiunile și congresele CCMT se organizează și se gestionează în virtutea unui protocol CCMT adoptat și votat de în ședință administrativă.
Art. 58. Munca de cercetare pe teren se organizează și gestionează în virtutea unui protocol CCMT adoptat și votat de în ședință administrativă.
Art. 59. CCMT poate organiza și subvenționa spectacole experimentale, festivaluri, concursuri, expoziții și happening-uri cu tematică specifică în virtutea unui protocol CCMT adoptat și votat de în ședință administrativă.
Art. 60. Alte activități cu natură specifică CCMT pot fi adoptate și votate în virtutea unui protocol CCMT adoptat și votat de în ședință administrativă.
CAPITOLUL VII. Dispoziții finale
Art. 61. CCMT poate avea însemne proprii, diferite de cele ale facultăţii/departamentului.
Art. 62. Angajarea juridică prin acte juridice cu terţe persoane este valabilă în condiţiile semnării acestora conform reglementărilor interne din UVT.
Art. 63. Dizolvarea CCMT se face în baza unor motive întemeiate, ce țin de funcționarea defectuoasă a acestuia, cu o justificare și o probare prealabilă a acestora.
Art. 64. Dizolvarea CCMT se face de către Senatul Universităţii de Vest din Timişoara, la propunerea Consiliului de Administraţie, care va stabili şi destinaţia dotărilor şi fondurilor rămase după lichidare.
Art. 65. Lichidarea CCMT şi a mijloacelor fixe şi mobile se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 66. Prezentul statut intră în vigoare la data adoptării lui prin Hotărârea Senatului Universităţii de Vest din Timişoara, dată la care acesta se consideră legal constituit.
Art. 67. Statutul va putea fi modificat şi completat în baza propunerii Consiliului CCMT, cu aprobarea Senatului Universităţii de Vest din Timişoara.
Art. 68. În vederea bunei organizări a activităţii CCMT se vor elabora regulamente de funcţionare internă.
Art. 69. Statutul se completează cu dispoziţiile legale în vigoare. În caz de contradicţie între o dispoziţie legală şi o prevedere din prezentul statut, dispoziţia legală prevalează.
Art. 70. Prezentul Statut, aprobat de Senatul Universităţii de Vest din Timisoara, devine cadru de funcţionare al CENTRULUI DE CERCETARE MUZICALĂ ȘI TRANSDISCIPLINARĂ – CCMT.
Art. 71. Prezentul Statut a fost aprobat în şedinţa Senatului universitar din data de ________.
CAPITOLUL VIII. Membri fondatori
Prof. univ. dr. Violeta Zonte
Prof. univ. dr. Eleonora Ringler-Pascu
Conf. univ. dr. Rafaela Carabenciov
Lect. univ. dr. habil. Mihai Popean
Lect. univ. dr. habil. Gabriel Almasi
Lect. univ. dr. Adrian Korek
Lect. univ. dr. Mihai Șerban Ungureanu-Pamfil

- Direcții de cercetare
- Subdirecții de cercetare
Art. 9. Direcțiile de cercetare CCMT sunt orientate pe domenii cum ar fi:
- Compoziție, muzicologie, etnomuzicologie și semiotică muzicală.
- Acustică, muzică electronică, tehnologie informațională specifică și inteligență artificială.
- Artele interpretării, artele spectacolului, teatru și regie scenică.
- Cogniție, pedagogie, psihologie muzicală și analiză senzorială.
- Cercetare interdisciplinară, transdisciplinară și experimente pluridisciplinare.
CAPITOLUL III. Resurse materiale și resurse umane
Art. 10. CCMT nu deține un patrimoniu la momentul înfinţării sale.
Art. 11. Patrimoniul centrului va fi format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor apărute ca urmare a desfăşurării activităţii acestuia, în conformitate cu prevederile legale şi regulamentelor UVT.
Art. 12. Patrimoniul se va dezvolta progresiv în urma activităţilor desfăşurate în cadrul proiectelor privind acţiunile suport şi complementare, derulate cu finanţare proprie, naţională şi internaţională, precum şi prin achiziţii din venituri proprii, prin donaţii, prin sponsorizări, acesta fiind inventariat şi înregistrat în evidenţe de baza materială conform procedurilor legale din universitate.
Art. 13. Universitatea de Vest din Timişoara asigură utilizarea bazei materiale şi prin calitatea sa de persoană juridică, asigură facilităţi de ordin tehnic, economic şi juridic.
Art. 14. CCMT are dreptul de folosinţă asupra echipamentelor şi instalaţiilor precum şi a altor bunuri achiziţionate prin programele de cercetare proprii, pe toată durata existenţei sale, acestea făcând parte din patrimoniul Universităţii de Vest din Timişoara (cu excepţia echipamentelor aflate în custodie).
Art. 15. Baza materială pentru desfăşurarea activităţilor de cercetare ştiinţifică şi creaţie artistică CCMT este constituită din infrastructura FMT și UVT materializată în laboratoare şi alte facilităţi similare, săli de spectacol şi expoziţie, amfiteatre şi săli şi ateliere de studiu şi producţie, biblioteca, tipografia și facilităţile IT.
Art. 16. Acolo unde nu sunt precizate reglementări specifice, utilizarea bazei materiale este gratuită sau se acoperă numai acele cheltuieli curente aferente utilizării acelui segment constitutiv al bazei materiale.
Art. 17. Cercetarea ştiinţifică şi creaţia artistică din CCMT beneficiază gratuit de serviciile întregii reţele de informare şi documentare a Universităţii.
Art. 18. CCMT are o organigramă proprie.
Art. 19. Membri CCMT
- Cu excepția membrilor fondatori sau a celor invitați, membrii CCMT dobândesc această calitate pe baza unui protocol care implică o solicitare scrisă, o aprobare CCMT în ședință administrativă și participarea activă sau onorifică la activitatile CCMT.
- Membrii invitați dobândesc calitatea de membru CCMT prin acceptarea unui protocol specific votat, aprobat și adoptat în ședință administrativă CCMT.
- Pot fi membri CCMT cadre didactice cu activitatea de bază în Universitatea de Vest din Timişoara, studenţi, masteranzi din cadrul UVT şi doctoranzi din şcoala doctorală a acesteia precum şi orice persoană care lucrează în domeniul Centrului sau satisface cerințele specifice oricărei categorii de membru CCMT descrisă mai jos, cu condiţia de a fi implicată în cel puţin una din activităţile derulate în cadrul Centrului de cercetare.
- Renunţarea la calitatea de membru se face prin cerere scrisă înaintată spre aprobare Consiliului CCMT;
- Statutul de membru activ al centrului va înceta după ce persoana îşi va realiza descărcarea de sarcină şi lichidarea privind posesia unor bunuri deţinute din patrimoniul Centrului de cercetare.
Art. 20. Membrii CCMT se împart în următoarele categorii:
- Membri fondatori
- Membri ai consiliului academic
- Membri onorifici
- Membri activi
- Membri delegați
- Membri GRS (Grupul de Referenzi Științifici)
- Membri cotizanți
Art. 21. Membrii fondatori sunt persoanele implicate în procesul de creare a centrului, cu sau fără funcție administrativă.
Art. 22. Membrii Consiliului Academic sunt persoane cu prestigiu și contribuții semnificative în câmpurile de cercetare CCMT. Invitațiile de participare în consiliul academic sunt propuse și votate în ședințele administrative CCMT.
Art. 23. Membrii onorifici sunt persoane a căror prestigiu ca cercetători sau a căror contribuții în câmpurile de cercetare CCMT sunt importante prin afiliație pentru imaginea centrului. Calitatea de membru onorific poate de asemenea să fie extinsă în cazuri speciale unei persoane care susține activitățile CCMT în mod consistent și semnificativ (financiar, patrimoniu, etc.). Membrii onorifici pot fi invitați printr-un protocol oficial să accepte afiliația cu CCMT și/sau să facă parte din consiliul academic. Protocolul oficial pentru extinderea unei invitații de afiliere onorifică este instituit de CCMT în ședință administrativă. Invitațiile de afiliere onorifică sunt propuse și votate în ședință administrativă CCMT.
Art. 24. Membrii activi sunt persoanele implicate activ în activitățile de organizare, administrare și cercetare CCMT, cu sau fără funcție administrativă.
Art. 25. Membri delegați sunt persoane cu răspundere administrativă temporară. Aceste persoane pot să nu fie membri CCMT iar sarcinile acestora cât și durata în timp a acestor sarcini sunt propuse și votate în prealabil în ședință administrativă CCMT. În general, membri delegați servesc ca substitut spokesperson pen tru CCMT când și dacă se consideră necesar.
Art. 26. Membrii GRS (Grupul de Referenzi Științifici) reprezintă lectoratul științific al revistei CCMT, însărcinați cu controlul calitativ și recomandările de revizie și/sau publicare ale articolelor avansate spre publicare. Calitatea de membru GSR și liniiile directoare ale activității membrilor GSR este validată printr-un protocol CCMT votat și adoptat în ședință administrativă CCMT.
Art. 27. Membri cotizanți: Activitățile CCMT pot fi susținute prin colectarea unei cotizații semestriale sau anuale colectată de la membrii CCMT în virtutea unui protocol votat și adoptat în ședință administrativă CCMT.
Art. 28. Drepturile membrilor CCMT sunt următoarele:
- să propună/iniţieze/dezvolte/participe la programe de cercetare şi alte acţiuni în domeniul Centrului;
- să iniţieze şi să dezvolte, cu acordul Consiliului CADIS, relaţii de colaborare ştiinţifică.
Art. 29. Obligaţiile membrilor CCMT sunt următoarele:
- să informeze şi să supună atenţiei Consiliului proiectele de cercetare sau propunerile pentru activităţi pe care doreşte să le întreprindă în numele CCMT;
- să participe activ şi concret la realizarea obiectivelor CCMT;
- să nu înstrăineze bunuri şi informaţii aparţinătoare CCMT făra acordul prealabil exprimat în scris al Directorului şi avizul prealabil scris al Consiliului Administrativ.
Art. 30. Pentru cazurile de încălcare a dispozitiilor Statutului sau a realizării cu superficialitate a lucrărilor, se aplică dispoziţiile legale privind atragarea răspunderii civile contractuale sau răspunderii civile delictuale, după caz.
CAPITOLUL IV. Finanţarea. Bugetul de venituri şi cheltuieli al centrului
Art. 31. CCMT funcţionează în regim de autofinanţare, corespunzătoare activităţilor desfăşurate pe baze contractuale, cu respectarea legislaţiei în vigoare, precum şi din donaţii şi sponsorizări, după cum urmează:
- fondurile alocate anual de către Ministerul de resort, de la bugetul de stat, separat de finanţarea procesului de învăţământ, sau prin contracte încheiate cu instituţii, organisme, entităţi publice sau private care pun la dispoziţie fonduri în acest scop, de asemenea prin sponsorizări, diferite forme de atragere a fondurilor și proiecte susținute de organizații locale, naționale și internaționale.
- fonduri acordate prin finanţare pe bază de proiecte;
- taxe de instruire, formare din contractele cu terţi;
- taxe de consultanţă, expertizare, încercări experimentale, servicii către terţi;
- taxe de participare la sesiuni de instruire, workshop-uri iniţiate către terţi;
- sponsorizări, donaţii, subvenţii, concesiuni,
- participarea la competiţiile naţionale şi internaţionale,
- contracte de finanţare cu parteneri publici sau privaţi
- alte surse constituite conform legilor în vigoare
Art. 32. Accesul la folosirea resurselor materiale şi umane al CCMT este posibil pentru utilizatori externi prin plata unor taxe propuse de Consiliul CCMT si aprobate de conducerea UVT.
Art. 33. Utilizarea resurselor. Resursele atrase sunt destinate să asigure:
- cheltuielile de funcţionare;
- materiale necesare funcţionării;
- perfecţionarea resursei umane: formarea şi perfecţionarea membrilor centrului prin participarea la cursuri şi schimburi de experienţă în ţară şi străinătate, participări la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale;
- diseminarea rezultatelor cercetării: organizarea de manifestări ştiinţifice proprii, editare cărţi, reviste, broşuri, afişe şi pliante de informare;
- finanţarea întreţinerii şi înlocuirii mijloacelor fixe;
- salariile personalului.
Art. 34. În vederea participării la proiecte de cercetare şi proiecte interne şi internaţionale de anvergură, CCMT poate colabora cu alte centre de cercetare similare din ţară sau străinătate respectiv alte instituţii, societăţi comerciale sau organizaţii, în condiţiile legii şi celorlalte reglementări în vigoare.
Art. 35. Pentru realizarea programelor de cercetare la care există finanţare, pe perioada desfăşurării programelor, pot participa şi alte cadre didactice sau/şi cercetători, studenţi masteranzi, doctoranzi, din UVT, din alte centre universitare şi de cercetare, precum şi cercetători din instituţiile cu care s-au încheiat parteneriate.
Art. 36. Gestiunea economico-financiară
Gestiunea economico-financiară a Centrului de cercetare se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare. Consiliul CCMT poate propune remunerarea pentru persoanele care asigură gestiunea economică şi financiară a centrului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi condiţionat de existenţa şi alocarea resurselor financiare ale centrului.
CAPITOLUL V. Structura CCMT
Art. 37. CCMT funcționează în cadrul Facultății de Muzică și Teatru. Activitatea de cercetare științifică în cadrul CCMT este coordonată de către Departamentul de Cercetare și Creație Universitară de pe lângă prorectoratul de resort care funcționează pe durata mandatului senatului cu respectarea prevederilor legale.
Art. 38. Consiliul CCMT reprezintă organul de conducere al CCMT. Componenţa Consiliului este inițial compusă din membrii fondatori CCMT.
Art. 39. Consiliul de administrație CCMT propune și alege prin majoritate de voturi directorul CCMT.
Art. 40. Consiliul de administrație CCMT se reuneşte în sesiuni ordinare o dată pe semestru şi în sesiuni extraordinare, la convocarea directorului centrului sau a majorităţii simple a CCMT, conducerea operativă fiind asigurată de către director.
Art. 41. Activitățile CCMT sunt coordonate de către membrii activi ai centrului și/sau de membri delegați cu o răspundere temporară, administrativă sau de altă natură (ex. organizatorică, membru comisie științifică, parteneriat pentru cercetare, etc.), în baza unor hotărâri ale consiliului CCMT aprobată în ședință administrativă.
Art. 42. Membrii CCMT sunt după cum urmează:
a. Director centru
b. Membri cu funcție administrativă (Consiliu)
c. Membri fără funcție administrativă
Art. 43. Calitatea de membru CCMT este gestionată după un protocol adoptat și votat în ședința Consiliului CCMT.
Art. 44. Atribuţiile Consiliului CCMT. Consiliul CCMT este investit cu toate drepturile necesare pentru a putea lua decizii respectând legislaţia şi prevedeile regulamentelor universitare:
- coordonează şi corelează activitatea colectivului CCMT în vederea atingerii obiectivelor fixate în prezentul statut şi în programul de activitate;
- identifică şi face demersuri pentru atragerea surselor de finanţare pentru asigurarea funcţionării CCMT;
- reprezintă Centrul de cercetare în relaţia cu Universitatea de Vest din Timişoara;
- reprezintă CCMT în relaţiile cu beneficiarii şi partenerii externi;
- adoptă planul strategic al Centrului şi le aprobă pe cele ale fiecărui compartiment de cercetare pentru o perioadă de 2 ani;
- adoptă planul anual de activitate al Centrului;
- se preocupă de dezvoltarea bazei materiale;
- administrează fondurile şi mijloacele fixe ale CCMT;
- elaborează regulamente de funcţionare internă a CCMT;
- stabileşte structura compartimentelor Centrului, componenţa acestora precum şi atribuţiile interne;
- rezolvă problemele curente apărute în activitatea Centrului;
- stabileşte sarcinile în cadrul proiectelor de cercetare/proiectare, şi prin protocol, drepturile de autor;
- stabileşte cuantumul drepturilor salariale ale membrilor activi ai Centrului care participă în programe de cercetare şi proiecte cu finanţare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
- ia măsuri pentru promovarea imaginii CCMT.
Art. 45. Administrarea CCMT. Activitatea centrului de cercetare se organizează şi se realizează în conformitate cu Hotărârile Consiliului CCMT
Art. 46. Conducerea operativă a CCMT este asigurată de Directorul Centrului.
Art. 47. Atribuţiile Directorului CCMT cuprind următoarele:
- reprezintă CCMT în relaţia cu FMT și UVT;
- convoacă şi conduce reuniunile Consiliului CCMT;
- are calitatea de coordonator ştiinţific principal al CCMT;
- are responsabilitatea de atragere de fonduri, resurse umane şi financiare pentru dezvoltarea CCMT;
- urmăreşte aplicarea Statutului şi a regulamentelor interne de funţionare a CCMT;
- organizează colaborări sau manifestări ştiinţifice.
CAPITOLUL VI. Activitatea CCMT
Art. 48. Activitatea CCMT se desfășoară atât anual și semestrial, cât și în funcție de durata proiectelor inițiate în cadrul CCMT.
Art. 49. Proiectele CCMT se desfășoară pe baza unui protocol standard stabilit și aprobat în ședință administrativă.
Art. 50. Implicarea studenților în activitățile CCMT (ex. practică artistică, internship/stagiu, secretariat, etc.) se face în baza unor programe și protocoale specifice votate și adoptate în ședință administrativă CCMT.
Art. 51. Vizibilitatea locală, națională și internațională
- Datorită naturii cecrcetării transdisciplinare, în special în domeniile noi de cercetare, se preconizează dobândirea unei vizibilități internaționale semnificative. Strategiile includ însă nu sunt limitate la activități cu invitați internaționali, colaborări cu cercetători și instituții de cercetare de peste hotare, realizarea unei reviste multi-linguale de impact, proiecte experimentale cu artiști din țară și străinătate, realizarea unui festival de muzică contemporană cu premiera unor lucrări de compozitori străini, organizarea unor concursuri internaționale cu tematică CCMT, etc.
- Pentru asigurarea unui flux semnificativ de expunere internațională și de studenți străini interesați în activitățile CCMT, acesta poate media și susține organizarea de internship-uri, programe de schimb de experiență, și programe de cercetare inter-universitară făcute cu cercetători în rezidență temporară.
Art. 52. Publicații și mediatizare.
CCMT are ca scop crearea de oportunități pentru comunicarea rezultatelor activităților de cercetare CCMT în următoarele maniere:
- Colaborarea cu școala doctorală.
- Inițierea, organizarea și gestionarea de revistă proprie.
- Publicarea de cărți, recenzii și alte materiale de cercetare.
- Website.
- Sesiuni de comunicare pe teme de cercetare științifică și vocațională, simpozioane, conferințe, congrese, etc.
- Muncă de cercetare pe teren.
- Spectacole experimentale, festivaluri, concursuri, expoziții și happening-uri cu tematică specifică.
- Alte activități
Art. 53. Colaborarea cu Școala Doctorală se face în virtutea unui protocol CCMT adoptat și votat de în ședință administrativă.
Art. 54. Revista CCMT funcționează după un protocol adoptat și votat de CCMT în ședință administrativă.
Art. 55. Publicarea de cărți, recenzii și alte materiale de cercetare poate fi făcută de CCMT atât în revista proprie cât și la alte foruri editoriale care prezintă interes strategic pentru CCMT (ex. prin afiliere).
Art. 56. Website-ul CCMT conține date relevante despre CCMT și activitățile de cercetare, arhiva revistei CCMT și alte materiale specifice.
Art. 57. Sesiunile și congresele CCMT se organizează și se gestionează în virtutea unui protocol CCMT adoptat și votat de în ședință administrativă.
Art. 58. Munca de cercetare pe teren se organizează și gestionează în virtutea unui protocol CCMT adoptat și votat de în ședință administrativă.
Art. 59. CCMT poate organiza și subvenționa spectacole experimentale, festivaluri, concursuri, expoziții și happening-uri cu tematică specifică în virtutea unui protocol CCMT adoptat și votat de în ședință administrativă.
Art. 60. Alte activități cu natură specifică CCMT pot fi adoptate și votate în virtutea unui protocol CCMT adoptat și votat de în ședință administrativă.
CAPITOLUL VII. Dispoziții finale
Art. 61. CCMT poate avea însemne proprii, diferite de cele ale facultăţii/departamentului.
Art. 62. Angajarea juridică prin acte juridice cu terţe persoane este valabilă în condiţiile semnării acestora conform reglementărilor interne din UVT.
Art. 63. Dizolvarea CCMT se face în baza unor motive întemeiate, ce țin de funcționarea defectuoasă a acestuia, cu o justificare și o probare prealabilă a acestora.
Art. 64. Dizolvarea CCMT se face de către Senatul Universităţii de Vest din Timişoara, la propunerea Consiliului de Administraţie, care va stabili şi destinaţia dotărilor şi fondurilor rămase după lichidare.
Art. 65. Lichidarea CCMT şi a mijloacelor fixe şi mobile se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 66. Prezentul statut intră în vigoare la data adoptării lui prin Hotărârea Senatului Universităţii de Vest din Timişoara, dată la care acesta se consideră legal constituit.
Art. 67. Statutul va putea fi modificat şi completat în baza propunerii Consiliului CCMT, cu aprobarea Senatului Universităţii de Vest din Timişoara.
Art. 68. În vederea bunei organizări a activităţii CCMT se vor elabora regulamente de funcţionare internă.
Art. 69. Statutul se completează cu dispoziţiile legale în vigoare. În caz de contradicţie între o dispoziţie legală şi o prevedere din prezentul statut, dispoziţia legală prevalează.
Art. 70. Prezentul Statut, aprobat de Senatul Universităţii de Vest din Timisoara, devine cadru de funcţionare al CENTRULUI DE CERCETARE MUZICALĂ ȘI TRANSDISCIPLINARĂ – CCMT.
Art. 71. Prezentul Statut a fost aprobat în şedinţa Senatului universitar din data de ________.
CAPITOLUL VIII. Membri fondatori
Prof. univ. dr. Violeta Zonte
Prof. univ. dr. Eleonora Ringler-Pascu
Conf. univ. dr. Rafaela Carabenciov
Lect. univ. dr. habil. Mihai Popean
Lect. univ. dr. habil. Gabriel Almasi
Lect. univ. dr. Adrian Korek
Lect. univ. dr. Mihai Șerban Ungureanu-Pamfil
MISSION STATEMENT
The Center for Musical and Transdisciplinary Research (CCMT) is dedicated to promoting qualitative research directions in consecrated domains, to proposing new research directions in areas little or previously not explored, to aligning with the highest standards of research at international level both methodological as well as procedural, and to the direct involvement of students with the purpose of preparing the next generation of consecrated researchers.
PURPOSE
The Center for Music and Transdisciplinary Research (CCMT) aims to initiate, conduct, finance, and support experiments, studies and research projects in both music-specific as well as transdisciplinary areas.
RESEARCH DIRECTIONS
- Composition, musicology, ethnomusicology and music semiotics.
- Acoustics, music technology, information technology in music, and artificial intelligence.
- Performance practice, performing arts, conducting and stage directing in music.
- Music cognition, pedagogy, psychology and therapy as well as sensorial analysis.
- Interdisciplinary, transdisciplinary and multidisciplinary research and experiments.